15 martie: Noua Dreaptă împotriva separatismului maghiar!

Filiala Noua Dreaptă Arad a organizat miercuri 15 martie a.c. o adunare publică în aşa-zisul ”parc al reconcilierii româno-maghiare" din Arad, în replică la manifestările provocatoare organizate an de an de UDMR prin care sunt glorificaţi cei 13 generali vinovaţi de uciderea a peste 40.000 de români între 1848-1849.

Manifestarea naţionaliştilor români a răspuns totodată manifestărilor anti-româneşti şi anti-constituţionale din data de 10 martie de la Târgu Mureş, unde separatiştii maghiari au defilat cu drapelele Ungariei şi au scandat „Ardealul nu este România”.

Ca în fiecare an, în aşa-zisul parc al "reconcilierii româno-maghiare" au stat faţă în faţă două tabere: pe de o parte liderii UDMR cu demnitarii sosiţi din Ungaria la statuia celor 13 generali ucigaşi de români şi pe de altă parte naţionaliştii din Partidul Noua Dreaptă în dreptul grupului statuar închinat Eroului Naţional Avram Iancu. Ca în fiecare an, liderii UDMR şi turiştii veniţi din Ungaria au rostit cuvântări pline de ură şi revendicări, desigur, în numele "reconcilierii" româno-maghiare.

Angel Popescu, liderul filialei Noua Dreaptă Arad, a amintit presei din România şi Ungaria că statuia generalilor criminali a fost plasată în centrul Aradului la 1890, pe vremea când oraşul era supus administraţiei maghiare. Demontată de către autorităţile române în 1925, după Marea Unire, statuia a fost reinstalată din nou în centrul Aradului în 2004, în timpul guvernării PSD a lui Adrian Năstase, devenind loc de pelerinaj pentru toţi şovinii maghiari din România şi din Ungaria.

 

 

Developed by Logicon!