Târgu Mureş: naţionaliştii nu l-au uitat pe Grigore Vieru

Pe 18 ianuarie s-au împlinit 9 ani de când îndrăgitul poet român Grigore Vieru, luptător pentru limba şi cultura română, grafia latină şi unirea Basarabiei cu România, a trecut în mod fulgerător la cele veşnice.

Ȋn dimineaţa zilei de 16 ianuarie 2009, maşina cu care poetul se întorcea de la comemorarea lui Mihai Eminescu a fost implicată într-un grav accident de circulaţie în drum spre Chişinău. Grigore Vieru, aflat pe scaunul din dreapta şoferului, a suferit traumatisme grave si după două zile de suferinţă pe patul de spital, Dumnezeu a decis să-l ia la El.

A fost înmormântat la Chişinău pe 20 ianuarie 2009 iar la înmormântare au participat zeci de mii de români de pe ambele maluri ale Prutului. De la înmormântarea lui Ion şi Doina Aldea Teodorovici, bunii prieteni ai lui Vieru decedaţi tot în urma unui accident de maşină, Chişinăul nu mai cunoscuse funeralii atât de impresionante!

Ȋn anul Centeranului Marii Uniri se cuvine să ne aducem aminte şi de
personalităţile care au luptat pentru Reîntregire după frângerea graniţelor României Mari în 1945, iar Grigore Vieru s-a aflat, în anii ‘80-’90, în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un rol esențial în deșteptarea conștiinței naționale a românilor basarabeni.

Ne mândrim că Grigore Vieru are legătură cu Târgu Mureşul, iar Târgu Mureş are multe legături cu Basarabia: în timpul vieţii sale, Vieru a vizitat municipiul nostru iar după trecerea sa la cele veşnice, la Târgu Mureş s-a ridicat un bust al său aplasat (provizoriu) pe scările Centrului Cultural “Mihai Eminescu”, faţă în faţă cu statuia “Luceafărului” inspiraţiei sale, Mihai Eminescu. De asemenea, minicipiul Târgu Mureş e înfrăţit cu Chişinăul, iar la Chişinău există o Bibliotecă ce poartă numele “Târgu Mureş”. Nu în ultimul rând, la Târgu Mureş învaţă mulţi elevi şi studenţi basarabeni, iar mulţi absolvenţi și antreprenori basarabeni s-au stabilit aici.

Ȋn semn de omagiu, ne-am întâlnit și am discutat despre personalitatea lui Grigore Vieru, ne-am deplasat apoi la bustul poetului aflat pe scările din
faţa Centrului Cultural “Mihai Eminescu” unde am aprins candele şi am reconstituit prima strofă din pozia lui Grigore Vieru intitulată “Sunt naţionalist”: “Da, îmi iubesc mama./(E un păcat?)/Şi pruncii./Şi fraţii./Şi cerul de ametist./Ca rezumat, Sunt NAȚIONALIST!”

Prin acest gest simbolic am arătat că ne identificăm ca naţionalişti, străduindu-ne să urmăm «naţionalismul lui Grigore Vieru» reprezentat de dragostea şi preţuirea activă, prin fapte, a familiei, a limbii, a culturii, a tradiţiilor ţării şi neamului românesc. De asemenea, am vrut
să aducem o reparaţie morală şi o redescoperire a sensului adevărat al termenului de «naţionalist» care, în zilele noastre, e folosit în mod demagogic de către impostori ori cu intenţia de stigmatizare, tocmai de
către duşmanii neamului românesc şi, implicit, ai lui Grigore Vieru.

Marius Moldovan
Coodonatorul Noii Drepte în județul Mureş

Comments   

0 #1 BetteChief 2018-04-04 22:59
I have checked your page and i have found some [censored] content, that's why you
don't rank high in google, but there is
a tool that can help you to create 100% unique content,
search for; boorfe's tips unlimited content
Quote

Add comment


Security code
Refresh

 

 

Developed by Logicon!