Susținem Referendumul din 6-7 octombrie, votăm pentru normalitate!

Partidul Noua Dreaptă, singurul partid din România care include în Programul său Politic "protejarea sacralității familiei prin definirea constituțională a căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie", cheamă la Referendumul din 6-7 octombrie toți românii care doresc să trăiască și să-și crească copiii într-o țară normală!

Salutăm avizul favorabil dat de CCR și facem apel la toți membrii și simpatizanții Noii Drepte să se mobilizeze și să rămână mobilizați până în ziua votării, 6-7 octombrie. Avem nevoie de voluntari în campania pentru Referendum și facem apel la toți românii care nu doresc în România căsătorii între homosexuali și nici adopții de copii de către "familii" de homosexuali, să completeze formularul destinat voluntarilor.

Noua Dreaptă a fost în ultimii 20 de ani cea mai activă organizație în apărarea familiei naturale și s-a opus permanent revendicărilor de legalizare a căsătoriilor și adopțiilor homosexuale. Începând cu anul 2005 Noua Dreaptă a organizat în fiecare an Marșul pentru Normalitate, cea mai importantă manifestare publică din România organizată în sprijinul valorilor familiei tradiționale.

În 2017, principala revendicare a Marșului Normalității a fost organizarea Referendumului amânat în mod nejustificat de partidele parlamentare care au urmărit diminuarea interesului public față de revizuirea art. 48 din Constituție și decuplarea militanților de la acest proiect vital pentru viitorul nostru ca Neam.

Și anul acesta, în data de 9 iunie, am organizat a 14-a ediție a Marșului pentru Normalitate și principala revendicare a fost tot organizarea Referendumului pentru care au semnat peste 3 milioane de români, inclusiv membrii și simpatizanții Noii Drepte.

Acum avem Referendumul pe care ni l-am dorit, trebuie doar să facem totul pentru a fi încununat de succes!

Nu te mulțumi doar să ne dai dreptate, alătură-te campaniei noastre pentru DA la Referendum!

Av. Tudor Ionescu

Președintele Partidului Noua Dreaptă

Comments   

0 #2 Ferghete 2018-09-25 22:59
DA,FIRESCULUI! FIRESCUL N-ARE CULOARE POLITICA!
Quote
0 #1 gunther 2018-09-18 12:19
Probabil ar trebui definit si ce anume desemneaza termenul "femeie". No joke ! Altfel, peste ceva timp ne putem trezi cu o controversa legata de asimilarea partenerului pasiv cu "femeia" si prevederea constitutionala devine caduca.
Quote

Add comment


Security code
Refresh

 

 

Developed by Logicon!