Organizat an de an începând din 2005 și ajuns după două decenii la cea de-a 20-a ediție, MARȘUL PENTRU NORMALITATE este cea mai constantă manifestare publică din România organizată în sprijinul valorilor familiei.
Manifestarea a fost autorizată de Primăria Capitalei iar participanții au pornit din Piața Victoriei pe traseul Piața Romană – Piața Universității – Piața Unirii - Patriarhia Română.
Organizat de Noua Dreaptă împreună cu asociații și activiști implicați în campania pentru DA la Referendumul din 6-7 Octombrie 2018, MARȘUL PENTRU NORMALITATE exprimă an de an protestul românilor care susțin valorile familiei tradiționale:
1. Față de parada homosexualilor, o manifestare cu caracter obscen și provocator care promovează în fiecare an ideea legalizării parteneriatelor, căsătoriilor și adopțiilor homosexuale;
2. Față de intenția unor partide parlamentare de a băga pe gâtul românilor "parteneriatele civile între persoane de același sex", în disprețul celor 3,5 milioane de români care au votat, în proporție de 92% DA la Referendumul din 6-7 Octombrie 2018 pentru inițiativa legislativă de modificare a Constituției și definirea familiei că fiind întemeiata pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie;
3. Față de atitudinea agresivă și jignitoare a lobby-ului homosexual care anul acesta organizează parade homosexuale și la Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Luând în considerare cele de mai sus, vă așteptăm în continuare alături de noi pe toți aceia care doriți să trăiți și să vă creșteți copiii într-o țară normală!
Lupta pe care noi o ducem are nevoie de sprijinul și participarea tuturor celor care simt și gândesc ca noi, inclusiv a ta! Nu te mulțumi doar să ne dai dreptate! Renunță la rolul de spectator și participă la MARȘUL PENTRU NORMALITATE pentru a demonstra că într-o țară democrată drepturile majorității nu pot fi călcate în picioare de dictatura nici unei minorități!
La mulțumim tuturor celor care au spus pe 29 Iunie alături de noi un NU hotărât parteneriatelor, căsătoriilor și adopțiilor homosexuale! Și un DA la fel de hotărât pentru normalitate, pentru familia naturală, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie!

Like what you see?

Hit the buttons below to follow us, you won't regret it...